Pe ulițã
nu se vede nimeni
care sã mai vinã
s-au dus, departe,
la oraș .

Și-au uitat prispa,
lingura de lemn
castronul
biserica
unde au aprins o lumânare
învãțãtorul
ce i-a învãțat o rugãciune
dar și zãvoiul
primelor iubiri.

În fața porții
mâinile care le-au protejat copilãria
simt nevoia de iubire
dar azi, ca și ieri,
dar ca și mâine
cerșesc milã
dar nu gratis
oferã lacrimi, suferințã
poate aud și ei
și se întorc
chiar dacã azi
sunt îmbrãcați
în catifea.

Pâinea mucegãitã,
cartoful copt
o canã cu lapte
le hrãnește bãtrânețea
pe umeraș
stau hainele curate
ei știu
Dumnezeu nu i-a uitat.