bârna ce-ți traversează ochiul
adevărul ce stă în cumpănă pe ea
și cocoșul în șpagat perfect
spânzurând arginți de incisivii unui cui
bătut la cap până când
floarea a sângerat și a crăpat
durerea a coborât în călcâie
răsucite sunt căile
până nu demult ne-am mutat într-un tren de noapte
căutam o grăunță să-i șterg sudoarea de pe frunte
să mă plec la picioarele ei
și apoi calul acela cu copita în trifoi
izbind acoperișul gardianului învârtind la flașnetă
pulpa zilei reținute pentru un cockteil
băut la scoarța poemului
cu gnomul rotund și vesel mirosind a pământ
trăgându-se de bretelele pantalonilor tirolezi
trimițându-mă iarăși în morții mei
să fac o tură, să văd cum se respiră acolo jos
să mă întorc mai vie decât am plecat