Și scribul se așază în cuvinte
De cum ar fi în groapă mortuară
Eu fac popas în vamă portuară
Corabia-mi e tânără, cuminte.

De soi de mine vorbe se luară
Din ochiul cel înfipt în frunte,-n minte
La bord servesc un ceai de oseminte,
Navigatori ce-n larguri eșuară.

Pe und ne vede Dumnezeul, Sfântul
Eu în chilia mea călătoresc
Dar fără să m-audă nici chiar vântul.

ÃŽn litere eterne pictoresc
Și zeu tăcut în foaia mea, cuvântul,
Sunt când demonic când mai omenesc.