cică se face ziuă zice unul dar ziuă nu e dacă nu vezi pe unde
mergi dacă nu vezi încotro dacă nu îți aduci aminte când ai pornit
la drum și cum ai ajuns aici la pasajul ăsta pe care trebuie să urci
spre a coborî dincolo și iarăși să urci de dincolo spre a coborî aici

cred că cititorul nu are nimic împotriva unei mici digresiuni în care
vreau să vă reamintesc un poem de robert frost cel cu patru premii
pulitzer pentru poezie dar niciun nobel un poem pe care îl recitesc
adesea și în care se face vorbire despre două drumuri care duceau

într-o pădure galbenă iar poetul (celebru pentru „pentru descrierile
realiste ale vieții rurale și arta limbajului colocvial american prin care
examinează teme sociale și filozofice complexe” cum zice wikipedia
această carte a vieții care ne adună pe toți) așadar poetul întristat

că nu le poate urma pe amândouă o pornește pe cel mai neumblat
și asta i-a schimbat viața zice frost dacă viața se poate schimba sau
nu poate vom vorbi altădată pentru că vreau să mă întorc la pasaj și
la descrierea realistă a vieții urbane într-un limbaj colocvial românesc

iar pasajul ăsta pe sub care trec perpendicular trenuri pline cu morți
pe sub care trec dintr-o parte în alta oamenii străzii oamenii orașului
oamenii infernului cotidian pasajul ăsta sub care se adună noaptea
boschetarii să se încălzească la focul mic din butoaie pasajul ăsta

un adăpost pentru viața subterană peste care trec dintr-o parte în
alta norii și păsările și îngerii lui dumnezeu peste care mai trece din
când în când un poet urmat de camioanele lui pline cu versuri urmat
de cititorii săi cu limuzine luxoase și motocicliști bărboși pasajul ăsta

o construcție solidă și trainică poate mai solidă mai trainică decât
piramidele egiptene are zece piloni gigantici care seamănă perfect
cu cei zece stâlpi ai lumii și are o istorie lungă mai lungă decât istoria
lumii și va dăinui cât dăinuie lumea lumea aceasta și cealaltă lume