Pe ceru-albastru, mândrii, eghileții
Și-i etalează nucii plini de fală.
Din cerul aburit de-atâta gală
Privesc în rotocoale mari, ereții.

Albinele trezite dau năvală
Să care miere să își crească feții.
Cu ochii ridicați, anahoreții
Pe munte urcă-n margini de uvală.

Gutuii temători pitindu-și floarea
Așteaptă și observă ce se-ntâmplă.
Cu prima rază se-ncălzește boarea

Din spuza nopții și privind splendoarea
Poetul pune degetul la tâmplă
Pictându-și în sonete încântarea.