agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 972 .



hotel rwanda
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [silade ]

2014-06-28  |     | 



„nici între animale nu vezi atâta cruzime”

ce amare sunt fructele dulci după un film ca hotel rwanda
ce irespirabil devine aerul serii după un film ca hotel rwanda
cerul e mai întunecat decât sufletul întunecat stelele mai puține
mai reci mai departe și încă mult mai departe dumnezeu

țară neagră cu oameni negri înconjurați de un orizont și mai negru
țară neagră cu o sută de zile negre cu un milion de cranii negre
sub soarele negru țară a morții negre în cea mai neagră existență a ta
ce vei spune lumii nepăsătoare din jur când în jur doar suflete negre

și albul își bea liniștit cafeaua neagră și își vede de interesele lui negre
și frumusețea neagră lasă locul urâciunii negre și omul negru e ucis
de omul negru sub privirea nepăsătoare a omului alb și bunătatea albă
e o neagră amintire și neagră puterea din țările albe ce vei spune lumii

când cei în drept să o spună au dispărut de mult în tăcerea ta neagră
copii și femei și bătrâni tutsi și hutu și twa ce vei spune lumii când lumea
a devenit o gaură neagră când vezi sângele ei negru și răutatea regizată
de un singur om ce spui tu după un film ca hotel rwanda care nu-i doar

un film care nu copiază la indigo realitatea ce spui tu când simți că ești
încă acolo și fără să fii nu simți și nu spui nimic și nu te întrebi ce are omul
de împărțit cu omul și nu te întrebi ce are omul cu sufletul omului ce spui tu
când vezi prostia generală a statului și a legilor și legile nu rezolvă nimic

să te gândești la cei care au trăit în rwanda să te gândești la cei care
au murit în rwanda ei nu mai sunt ca să-ți spună ce amare sunt fructele
dulci după un film ca hotel rwanda ei nu mai sunt ca să-ți spună ce greu
ce irespirabil e aerul serii după un film ca hotel rwanda dar tu încă ești

și n-ai niciun drept să fii dacă nu te gândești la cei care sunt dacă nu
te gândești la cei ce au fost dacă nu te gândești la cei ce vor fi dacă nu
te gândești la propria moarte și la dreptatea pe care dumnezeu o face
mai devreme sau mai târziu pe pâmânt și în cer și chiar mai departe

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!