Consumau noaptea direct din sticlă pentru că era mai la îndemână setea. Paharele doar împuținau gustul. Îl ridau nespus. Uneori își auzeau măselele mimând foamea. Tulbura liniștea dintre etajele animalului galben care își găsise refugiu în mintea lor. Poate din acest motiv deveniseră oameni. Să înțeleagă cifra zece de fiecare dată când își ofereau mâinile în plină stradă. Să își autopsieze cazurile pierdute de la mare înălțime. Adevărul este că nimeni nu își mai aducea aminte câte țigări au trecut în timpul acestor căderi. Erau doar întâmplați. Își fugăreau frica printre blocurile turnate în asfalt ca niște arbori carnivori. Consumau anotimpuri după anotimpuri. Mimau formele femeilor. Defilau în cuvintele goale. Erau cei mai sinceri dintre bulevardieri atunci când se lăsau ajunși din urmă. Când timpul era alcătuit din trepte și războaie mintale. Când frumusețea curgea printre sâni ca un torrent. Când iubirea se downloada de pe un motor de căutare până când devenea un alt om însfârșit!