15 ianuarie
între două autobuze câțiva mă întreabă: știți cumva unde e
strada Eminescu? nimănui nu-i pasă cum de a scris trăind cum a trăit
sau cum de a trăit scriind astfel

excesivul izvorât din cunoaștere complexează
cum și vehemența provocată de sinceritate

privesc la coperta 4
sărăcia fizică te-a conservat frumos
ți-a lămurit demnitatea
oricine s-ar privi în ochi-ți se vede urât
oricum s-ar îmbrăca
fie și în auritul fir al uniformelor pururi prihănite

cine să te ierte?

când graiul se rescrie în tine superior canoanelor publice
ale trâmbițatei dumnezeiri ești străin chiar și celor de un neam cu tine

cine să te iubească?
să te sacrifici voluntar cui?

urmașii lor au moștenit genetic analfabetismul istoric
n-ai încetat să le scrii
ai corcit neghiobii cu șarlatanii
anonimii cu iluștrii
apoi le-ai arătat oamenilor simpli chipul lor nesulimenit

ai cântat femeia și ți-au scuipat umanitatea
ai cântat natura și au bârfit c-ai fi lunatic
când ai scos țara din cărți ei te-au vândut drept vrăjitor
și ți-au schilodit trupul și sufletul cu metalul spitalelor

doar câinii care ți-au mâncat creierul mai latră despre toate acestea
dar și ei – într-o limbă lipsită nu peste multă vreme de românitate

sprijin chioșcul de ziare de la Urgență și
când cineva mă întreabă unde-i strada Eminescu
răspund: unde-a dus surdul roata și mutul iapa.