Aveai în după-amiaza aceea un zâmbet abrupt
și o privire tare ascuțită.
Mi-ai spintecat sufletul cu ele
și mi-ai lăsat toate gândurile să curgă
prin tăietura aceea dezordonată.
Unul câte unul,
s-au prelins întregi
din creștetul mâinii până în vărful picioarelor
și s-au ascuns cuminți sub tălpile mele.
Þi-am mângâiat cu o nostalgie premonitorie
singura umbră căzută din mine
care mai rămăsese în tine.
Ai rămas apoi singur,
cu gândurile mele arse de soare
la picioarele tale.