¿de unde aÈ™ putea să te încep
¿unde aÈ™ putea să te termin
cea fără început și sfârșit
ești unică trebuie să stai lângă mine
să-mi alini suferința
să mă mângâi

la gura sobei în miezul iernii
ne strângem în brațe unul pe altul
doar buzele tale mai sunt fierbinți în camera asta
din noi pleacă și vin cântece de harpă
așteptând versurile în creier
ca-ntr-o gară pustie prin care trenurile trec
doar când au chef și atunci vin multe
atât de multe că nimeni nu le poate ține socoteală
ele vin numai atunci când îmi faci cu ochiul
și o faci foarte rar dar când o faci
doar buzele te mai opresc

mă întreb uneori când te privesc din profil
cum stai aplecată peste integrama pe care
niciodată nu o completezi
cum reușești ca tot ce atingi să prefaci în poezie
cum reușești ca urma pașilor tăi
să fie versuri
divinitatea din tine transformă totul în artă
iar eu încerc din răsputeri să țin pasul
să culeg fiecare cuvânt să le așez în ordine
să dau formă la ceea ce tu ai dat deja viață