într-o bună zi
apari pe lume
(cine știe cât de inspirat?)
vâscos, nevrotic și acaparant (o nouă specie?!),
nudul perfect într-o realitate aglomerată-contradictorie,
un fel de uter cu vedere la strada principală sau la scenariul supralicitat
ceilalți par a cunoaște „secretul”
au mimicile inserate într-un fel de buzunare largi, pe alocuri schimonosite,
pe alocuri umane
histrionici, aproape ireali și obsedați, nu au astâmpăr
„ceva anume” le stă mereu pe limbă,
vor și nu vor să divulge
șușotesc, vorbesc codificat, poartă măști
desigur, te menajează
deocamdată, ai
un prim-plan cu o fereastră-soare și libelule cochete,
un ursuleț din pluș și povestea lui neghiniță,
mersul de-a bușilea și marea cea mare în baia minusculă,
mâinile mamei ca niște lujeri uriași mirosind a tămâie...
deocamdată
crezi tot ce ți se spune
nu ai complexe, răutăți, nici nedumeriri prea mari, poate doar
curiozități pastelate, rezolvate frugal și fantastic
tot crești...
într-un fel ești complicele „lor”
te sfiești să întrebi prea mult: te oprești înainte de a ști „totul”. intuiești că
mai întâi trebuie
să treci podul din paie doar având încredere că nu se va prăbuși,
să-ți lași bătaia inimii la vedere în stepa scufundată, unde
anxietatea dropiei nu are nimic altceva la îndemână decât naivitatea ta generoasă,
poate și o mirare din ce în ce mai perfidă...
să te ridici ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic,
nimic prea grav, ireversibil, care să te-mpiedice ca mâine să o iei de la capăt
doar ca să pui mâna pe „cheie”
așa că dis-de-dimineață
umbli prin ghețuri arctice și concepte,
te arzi în sahare împinse din interiorul propriu în decorul principal al unui act,
mânânci anapoda, experimentezi,
faci gâlme la stomac și alți demoni,
dai vina pe ustensile, pe insomnie, pe cuvinte...
te îndrăgostești,
fugi din tine,
îți amanetezi mințile în schimbul unei priviri
cineva te dibuie la un colț. te duce „acasă”:
nu ești decât într-un alt colț
începi să semeni din ce în ce mai mult cu „restul”,
buzunarele feței tale sunt ca un marsupiu,
aici se instalează tot mai des un parfum straniu. devii vâscos, nevrotic
acaparat
nu mai întrebi nimic