coperților cu pielea de găină pe umeri
iar felul în care purta ea rochița aia tânără și albă
aproape nici nu știai dacă este frică
sau altceva

am privit în sus frigul
în jos exaltarea pașilor din trecut ardeau de nerăbdare
până au devenit o tonă de scrum
încărcată în autobuze
troilebuze
firobuze
autocare care au plecat toate în același timp
pe ultimul drum

apoi a început ploaia
apoi am început eu
apoi au mimat ei gurile păsărilor care
își hrăneau pe ascuns
puii rămași acasă
tolăniți printre dărâmături