corabia noastră a devenit un fel de submarin
înghesuită de alge de solzii peștilor uriași de agonia temporală
undeva
în sulful din pântecele oceanului proscris de visul suspendat

și de-am ieși la suprafață

atunci

ce am putea simți?

arsura până la incizie a nisipului în care s-au îngropat
cochilii și canini fosilizați
țipătul pervertit al pescărușilor muritori de foame pe care unii
din naivitate din comoditate din lipsă de imaginație îi cred fericiți și estivali
accesoriul indispensabil unei veri reușite

închideri în sine mâinile blocate pe cheia nepotrivită
camera îngustă de hotel aruncată pe marginea plajei ca pe o margine de prăpastie
scările interminabile care niciodată nu urcă nu urcă
sentimentul roller coaster
sufocarea sufocarea vertijul vertijul verdictul verdictul
pielea mistuită până la capilare
inima spânzurată într-o răsuflare ce se apropie de
epuizarea maximă abandonându-se în zbaterea surdă a melcului plastifiat
în albastrul turcoaz al unei stele împinse dintre aștri
în docilitate absolută în brațele întâmplării


și ce frumos era
cândva
aleea cobora mai mult urca într-o vale a paradisului
acolo
foșnetul făcea casă bună cu cerul
niciodată prea departe niciodată prea Dumnezeu
El era lumina noastră din ziua care nu înceta să apară
Mama care nu murea

și mi s-a făcut dor de cuvinte
așa cum dor ți se face de tine cel încă nepierdut
și cuvintele mele erau nervoase
veneau pe tiroliană ca un fulger
prindeau smulgeau devorau tot ce găseau
încercau să mă supraviețuiască
și am simțit gustul sărat al unei mări nebune să se regăsească
în atâtea ape prefabricate și străine

scările coborau coborau inima era pe ultimul sfert milimetric

cuvintele mele se zbăteau să (mă) fie

am înțeles că dat este să mă eliberez

într-un fel sau altul

aveam dreptul la fericire