grădinile sunt triste de amărăciune
scriu un poem pentru flori înghețate
sub pielea mea pulsează un tăciune
lacrimi mari au stins flăcări romanțate.

este ceață groasă și burnițează
vântul aspru bate arborii golași
uneori și iarna mă întristează
nu vreau să sufere viitori mugurași.

în parcuri băncile sunt părăsite
pe ronduri stau în picioare scaieți
îngenunchiate florile stau amorțite
așteaptă renașterea unei alte vieți.

cuget cu nerăbdare la zile fericite
cu vara pe tâmple cu flori la precupeți.