fuga e rușinoasă dar mă scapă de unele consecințe
de mic tot alerg mă ascund după fiecare colț de bloc din pricina umbrelor

nu am timp să respir aud voci care țipă la mine
când cad în genunchi îmi fac cruce cu limba mă ridic și alerg mai departe

am răni de copil care nu se mai vindecă am închipuiri care mă sperie
am jurăminți pe care trebuie să le duc pân' la capăt

mi-e frică de crengile care îmi bat noaptea în geam
de umbrele care mă tot bântuie în somn am monștri care nu îmi dau pace
și cu care mă lupt

atâta zgomot îmi curge în vene inima e un ciocan care bate
nopțile sunt nicovale care zbiară întruna nu am puterea să le opresc
nici timpul n-ar putea face asta

privește-mă tată acum sunt omul matur pe care ai vrut să îl vezi

și atunci de ce fug

am fricile mele am fantome care mă agasează am curve în sânge

ar fi trebuit să îmi spui cum pot să mă vindec
de ce ai tăcut atunci când aveam mai mare nevoie de tine
mi-ai spus atâtea povești m-ai trimis la plimbare să văd
însă despre rănile mele nu mi-ai spus niciodată nimic

dar ce vină am eu

mi-ai spus să nu beau dar eu am băut
mi-ai spus să am grijă de mine dar eu pierdeam nopțile
când mi-ai spus să-mi fac ordine în viață din orgoliu nu te-am ascultat

am iubit asta am făcut
aveam o obsesie să dorm cu capul pe țâțele acelor femei să le simt transpirația
să le aud cum plâng cum gem de plăcere chiar eu le rugam să o facă mai tare
să urle căci urletul lor mă hrăneau
simțeam o poftă atroce să ofer dragoste
sexul era dor un pretext de a strânge o femeie în brațe

și acum privește-mă cum alerg noaptea pe străzi admiră-mi rănile care put
am ajuns la capătul podului rânjind nopții cu ochii ațintiți către mare
fără ca măcar să mai am vreun pic de poftă de mine

nu-i nimic extraordinar în asta/ nu asta am vrut
dar ce vină am eu atâta timp cât sângele îmi mai curge prin vene
atâta timp cât încă mă trezesc dimineața cu pofta aia nebună
de a mai bea o cafea