dar de fapt e noapte.
orașul doarme. desfacem bucată cu bucată
singurătatea. o mașină de gaz trece pe stradă
împrăștiindu-și vaporii.

stații de tramvai goale. am trasat de mult o linie între noi si ceilalți.

corporatiști care populează
orasul & roiurile de mașini care mărșăluiesc pe străzi,
alungându-ne somnul.

blocuri neterminate și străzi murdare.

noaptea ne uităm la copii abandonați.
și așa ne simtim și noi. le intindem o bucată de pâine, 5 lei
după care dispar în noapte.

noi nu. rămânem aici până la sfârșit
așteptând un tren imaginar care să ne duca înapoi spre casele noastre.
așteptăm un motor care să pornească toate electrocasnicele
deodată

& vuietul lor să ne trezească din moleșeală.
așa nu mai auzi gândurile despre primăvara care nu mai vine.

dar primavara e aproape. aici in subteranele orașului. în curând se va trezi
ca o bestie cu ochi lucitori,
hrănindu-se cu ce a mai rămas din singurătatea noastră în orașul dislexic și amorf.

o așteptăm să picure ca dintr-o pipetă, morfina, o nouă teamă peste noi.
pe care o s-o înghițim ca pe vaporii de gaz/ când mașina de gaz o să treacă din nou prin
fața noastră.