am senzația că nu aștepți un răspuns/ pentru tine
decisiv este momentul când alegi materialul cu două fețe al întrebării/ purtabil
pe orice fel de vreme/ croi lejer și apatie la vedere
în holograma zilei de lucru nicio risipă de culori interzise / așa treci
parcă ai călca pe sticla pisată a înfrângerii sine die
mă aflu în locul/ de unde
ai plecat ori încă nu ai ajuns
vecinii sunt cumsecade/ toți purtăm în inimă
așteptarea cuiva
nu ni se citește nimic pe față
ne salutăm într-un ceremonial al rutinei
nu întrebăm cât mai e de așteptat
aceste adevăruri amânate sunt coastele rupte ale unui timp infirm
de-asta cred că fericirea miroase a boală de la o poștă
am hotărât că tu vei fi femeia mea
nu mai stau aproape de cei fericiți
geometrical end globalisation
după cum nici de morți nu-mi place să m-apropii
recunosc versiunea nebuniei de a crede / aerul abulic strecurat prin masca ei de oxigen
cineava întinde o frânghie/ trebuie să sar
lungindu-mi figura pentru a înțelege ce este un punct de reper
o depășire a limitelor
eu și vecinii aceștia despre care am hotărât că sunt cumsecade
aștepăm cu ușile la perete cu ferestrele deschise
alter-egoul fără de care fericirea miroase a dezinfectant/ bun
pentru lungile coridoare din noi
suntem cazuri deja clasate
jafuri cu autor necunoscut crime în serie
toate între zidurile anistorice ale ghinionului de-a crede
că ne-am născut anume pentru a completa o singură ființă din univers
mila privitorilor e un bonus/ indiferența cerului/ un atentat
așteptarea la nesfârșit/ o bacterie ucigașă
nu-mi pasă dacă lumea înseamnă doar voință și reprezentare
contează starea de contemplație/ faptul că n-am învățat să te înlocuiesc
zilele care mi-au mai rămas
multe/ puține
sunt un baldachin uriaș pe care se leagănă umbra ta
aceasta este singura traumă