agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2018-06-20 | |
muma mi-a zis: mâine vom merge la munte să luăm
brânza era ca o zi în care nu trebuia să fac nimic să mă iubești. am înghițit cu noduri, că n-o să te mai văd, îmi făcusem planuri de astă-vară, priveam stelele gândindu-mă la fata care-mi pocește cuvintele, lumea crede că are ochii negri, dar dacă știi cum să o privești, ai vedea că sunt verzi și nici așa de rea când iubește. ne-am întors seara. cu privirea-n pământ, numărând pașii - frunze de trifoi ce nu aveau astâmpăr să împrăștie minciuni, la tunsul oilor am ținut de-un berbec, doar așa să mai uit de năroadă, cum îi plăcea mumii să-ți spună: pot să fac să iei pe cine vrei, dar te lasă când ți-e lumea mai dragă dacă nu-i ursa ta. rămase pierdută, tăcută, tot timpul cinei am crezut că privegheam un cadavru. faptul de-a fi refuzat mi se părea absurd, mă gândeam să ies în mijlocul zilei, să strig: sunt unul de-ai voștri - artist! știu să cânt, să repar ceasuri de buzunar, să scriu scrisori de parcă ar fi de la copiii voștri morți pe front, orice femeie este fericită cu mine. într-o lume în care poeții sunt tot mai bătrâni și scriu despre ce nu pot face asta produce emoții. mergeam de parcă aș fi călcat pe morminte, luna se pregătea să nască perechi de luceferi. eram privilegiatul ai cărui părinți nu se sinchiseau de nimic, cât nu lăsam pe vreuna borțoasă, nu le bătea poliția la ușă sau nu mă pricopseam cu niscaiva farmece. vecinele mă priveau lung, aproape galeș, dacă m-aș fi luat după Liviu: băi, ce le faci, că te sorb din priviri, probabil ești tu mai bărbățoi, altfel nu se explică; într-o zi a venit un coleg de-al lui la mine, la școală, își căuta iubita, i-a zis: da, unu' matur, bă, unu' matur! presupun că viața intrase în mine cu furci, cu topoare, nu-i înțelegeam violența de-a mă îndrăgosti, patima cu care vorbeam, gesticulam, puneam pe hârtie, apoi o luam de la început, eu și aceeași plăcere, indiferent prin câte înfrângeri trecusem, știam că tot mai am de luptat, mai sunt femei de iubit, suflete flămânde, semințe neîncolțite, încă se poate muri de cuvinte …
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate