covorul roșu propriul oscar
își schimbă culoarea părului culoarea ochilor
acul de sub retină
învață să scrie cereri jurnale plângeri
se întrece pe sine în felul cum
detonează vidul

fiecare femeie e o mănăstire de maici pe care le trimite să facă piața
să deretice
să se roage

fiecare femeie sfârșește prin a păși
pe pietre
constată câte statuete inutile îi ocupă sufletul
își amintește ceva despre fiecare bărbat
niciodată despre bărbatul perfect

fiecare femeie dispune
de un potențial imens de tandrețe
are o poză de familie
pe care zilnic o șterge de praf
îngroapă în craniu firimituri
cultivă aerul cu păsări
și râde calm abia la sfârșit


>>