te baricadezi înlăuntrul tău
singură cu anotimpul
din care mereu pleacă cineva

demult nu mai simți
nașterea dimineților
aroma cafelei
frigul privește prin tine
ca printr-o fereastră
de cealaltă parte cerul
țipătul unui pescăruș
și chipul tău în oglinda unei ape
din care crește o liniște albă

toate umbrele tale stau aliniate
așteptând să te intorci
toate femeile care au locuit în tine
își revendică dreptul la fericire
într-o zi va veni cineva
și va arde pe rug
cerul lor îndărătnic

și se va lumina de ziuă
în mijlocul unei nopţi