s-a stârnit vântul de toamnă aducând cu el
vuietul dinspre oraș. forțele noastre au slăbit.

// tăcerea continuă într-o formă imuabilă, imposibil de detectat
atunci când creștem speranțele la loc//

e un drum părăsit pe care am apucat
spre o mare pe care o visăm uneori.

marinarii continuă să pescuiască ton/ pentru conservele noastre necesare supraviețuirii.

aici în dreapta e căsuța noastră în care tot ce mai există e dragostea.
plasturii pentru neliniști i-am pus pe gură.

aparatele pentru suportul vieții le vom deconecta cândva,
dar nu azi.

azi stăm cu capetele noastre vii în bătaia vântului rece
și privim peste dealuri. drumul se face din ce în ce mai abstract.
căsuța noastră din ce în ce mai mică,
iar eu,

aș dormi toată ziua gândindu-mă la tine
aș visa o ploaie de parașutiști acostând pe un țărm
în timpul unui război
luptând ca să ne salveze dragostea.

doar soarele mai poate face asta. o extincție din care să
nu mai putem ieși decât goi / arși
dar cu inimile curate & blânde.