ca o pânză
ne cuprinsese o ploaie
pe după inimi pe după grumaz

nu aveam loc (sau... timpul se dereglase?!)
să aprofundăm elementara semnificație
compoziția sufletească a reacției chimice

cireșii decretaseră marea încercuire
în lăuntrul lor ca-ntr-o placentă ucigașă
primeam în loc de hrană fructe cu grindină
uriașele pietre renegate de uterul universal

pe propria piele experimentam groaza
boala personală acest beteșug de neam
stigmatul care în sfârșit ne arăta lipsei lumii
la fel de goi cum ne înființaserăm în ea

plecam strangulați
în propriile cordoane ombilicale
fară ca pe undeva să se consemneze
ideea vreunui martiraj.