era simplu,
mă confesam în mijlocul câmpului
fiindcă mi se părea
că grâul are urechi de pasăre
şi cuvinte de greiere
să-mi răspundă

era uşor,
jurămintele le făceam
sub cupola de sticlă a inocenţei
cu genunchii înfipţi
în roua rece a dimineţii

aşteptarea era cea mai grea
la lăsarea amurgului
când tu te cuprindeai singură de frig
sau de atâta orizont
iar trupurile noastre coborau
în iarba coaptă
apoi ţâşneau deodată cu păsările
până la cer
şi tu strigai de frică
sau poate de prea multă intensitate
- ai grijă,
ai grijă pe unde calci,
înconjoară-mă încă odată
cu răsăritul
să nu ne aprindă toţi macii
sufletele!