îmi amintește de copilărie de graba mea
de a crește când îmi măsuram anii
pe tocul ușii
cu bucuria imensă de a merge
de mână cu mama pe ulița satului
cu îngerul mereu în spatele nostru
cu lumina aceea albă căzându-i de pe aripi

credeam că știu să renasc mereu
dintre cuvinte străine
viața mea acest timp neobosit
i-am ascultat de atâtea ori bătăile inimii
prin păduri

nu-mi doresc decât
să mă ții de mână în clipa asta mamă
în această lume a lucrurilor
plină de întrebări fără răspuns
să privesc înapoi și să văd iar îngerul
și lumina căzându-i de pe aripi

să nu mai simt că viața
e o pasăre
care nu-și mai găsește cuibul