Și fiindcă lumea e o etuvă, încinsă,
am ales o etuvă mai mică,
cutia cu locuri ca într-un cimitir
din Torre del Mar, chiar cu urne mobile,
ori cavou cu etaje într-un cimitir la noi

Cutie ca în Salvador Dali e și trupul meu,
am mâncat un ghiveci bun, am băut
ca să mă descompun în sertare
două țuici de prune cu fructe de tuia
macerate de-o lună — gustul de Buciumeni
s-a combinat filosofic oriental
cu arborele vieții, cum i se zice tuiei
popular, eu credeam că ar fi ginkgo biloba

Astăzi m-am îmbătat puțin
înainte de marea valurilor de ape-n
călătorie cu urnele mobile de lângă mine,
fiica e cu "mumia", fiul călare pe sarcofag,
adică se consolează cu consola,
nu mai pot respira dar ascult aerul
condiționat și încă
la aparate, din cărți, de pe Agonia Radio
câte ceva
fiindcă muncitorii ce zugrăvesc la serviciu
au aruncat și cactușii ce-i înțepau pe geam,
eu i-am așezat corect, în picioare, cu nisip
prin tufiș, m-am gândit că și mintea-mi este
perete murdar

Salahorii ar fi trebuit s-o dea cu var alb,
să nu vadă nici ochii cum au evacuat gastre,
să le ucidă vipia verii în două-trei zile,
oamenii ce mă știau de 11 zile deja,
mă văzuseră într-o zi cum am cărat 79
de recipiente a câte cinci litri să ud
și conifere, copaci gata de a se usca afară,
știau bine că vin și îngrijesc la două zile