Deasupra cer,
în mine cer,
iar între noi stai, tu, naturã,
taumaturgicul şi veşnicul liant.
Eşti scara pe care urc ades
în vis, în cuvânt, în eter,
odatã cu seva ta translucidã,
şi scara pe care cobor în timp,
cu pleoapele închise
peste secundele verzi ale copacilor,
cu umerii împovãraţi
de aurore.
Natură,
tu trezeşti în mine
râuri ce curg în meandre
sau în cascade tumultuoase.
Din spuma lor
se nasc doruri-nimfe ce se avântă
spre cerul din afara mea,
în timp ce, pe întunecatul cer din mine,
răsar şi mor stele
pe care încă nu le văd,
ci doar le intuiesc.