strada și doze concentrate de asfalt lucitor.
soarele își lasă razele să cadă
pe un mormânt proaspăt săpat.

ceva mușcă din carnea mea de plastic.
mă sufoc în timp ce frica,
ierarhiile, absențele și camerele de filmat
mi se așază pe piept.

google street view:
un pub într-un colț de stradă din
centrul vechi al unui oraș gri.
un om singur fumează.

o femeie a plecat de lângă el.
un copil a murit de leucemie în brațele lui.

pe acoperișul spitalului din apropiere
aterizează un elicopter militar.
cutii cu organe pulsând, înecate în apă, gelatină și sânge.

un singur geam luminat în partea de nord vest.
cineva strigă de durere.

bărbatul nu se uită.
își stinge țigara în scrumiera albastră.
se ridică și pleacă.

îi este indiferent.
vară plină de mercur care se varsă în gura mea.
în loc de hrană.
am devenit mai grea.
ca și cum aș avea un prunc odios în pântece.

sunt mai atentă la nevoile de somn.
mai intolerantă cu spaima.

e o bătrână cu părul alb pe care
am văzut-o undeva într-un mall pe scările rulante.
urcam. ea cobora.
ne-am atins puțin vârfurile degetelor.

senzație de fior, senzație de corp rece, înțepenit.
al meu.


am văzut spitalul de la geamul
unei clădiri de sticlă corporatiste.

monstrul din burtă mă lovește cu picioarele,
mă trântește cu capul de un calorifer.
amorțesc.

aștept în spatele geamului luminat.
apoi înghit de mai multe ori.
doze de luciditate și focus.

youtube-ul s-a oprit.
vara s-a oprit. a venit uber-ul.

telefonul mi se descarcă. flash. cobor jos.
mă uit la un bărbat singur la o masă din fier forjat.
fumează.

văd o femeie frumoasă care pleacă
de lângă el furioasă.
văd un copil de 5 ani care se plimbă
cu o trotinetă electrică pe strada din fața pub-ului.

închid ochii pentru o secundă.
aud gemetele și strigătele bărbatului.
e căzut în genunchi lângă masă.

o nesfârșită durere.
același cârd de oameni care suferă trecând
pe stradă ca soldații învinși dintr-un război.
unii tac. alții țipă, alții plâng.

flash. a venit uber-ul. nu am cu ce să-l plătesc.
totul a devenit abuziv și emoțional.

îmi pun căștile în urechi și merg pe asfaltul fierbinte.
sunt o cutie de organe încă pulsând în mizerie și ceață.

dacă cineva o să lase cutia să cadă pe scări?
dacă o să se spargă?

în loc de întrebările astea, mai multe gânduri.
mai multe țipete,
mai multă tăcere. mai multe lacrimi.

cineva oricum o să mai moară
în seara asta călduroasă și plină de venin.
nu mă uit în spate și plec.

îmi este indiferent.