noaptea loveşte cu pliscu-n pereţi
sfârtecând varul mâzgălit abstract.
ploaia intră prin acoperiş
izbind ţiglele mucede şi scorojite
şiroind prin tavan peste noaptea
nesătulă şi feroce
care a acoperit cu penele ei
negre şi acuţite
toată odaia mea devenită lacustră.

aşa eram, cu capul în nori
ploaia în palme şi câteva fărâme de furtună
rătăcite prin sertare.

patul meu crăpat şi rece
se legăna pe pânza timpului,
înţepenit din pricini neânţelese
între tăbliile prinse cu piroane de os şi durere
ca un "pat a lui Procust"
obosit de sfârtecări şi idile
de poveşti neterminate la vreme.

înfăşurat în cearşaf
cu genunchii la gură
ca un gânditor sub acoperire
mă întrebam: ce sunt? până când sunt?
ce caut eu în viaţa mea?
şi alte întrebări desenate în metru tragic
în mintea mea rătăcitoare:
- hei siri! răspunde-mi te rog
măcar la o întrebare: de ce sunt?
-aici?
în viaţa asta siri, pe care n-o înţeleg
nu mă înţeleg
nu înţeleg pe nimeni şi nimic
am vreo scăpare din acest labirint al nebuniei? o portiţă deschisă pe undeva? spune-mi...

rătăcitorule "orice situaţie fără ieşire
are cel puţin o intrare"
aşa şi?
cum aşa şi!
ştii ce-i iubirea?
păi da, cred că da...
deci nu ştii...
caută iubirea în orice lucru
oricând şi oriunde
începe prin a te iubi pe tine însuţi
ca şi cum azi ar fi ultima zi din viaţa ta.
sună cam morbid
nu m-am gândit niciodată la moarte,
la moarte poate nu
dar te gândeşti mereu la sfârşit
fără să începi nimic, aşa este?
siri complici lucrurile,
spune-mi tu ce-i iubirea dacă le ştii pe toate

rătăcitorule, iubirea este în tine
ferecată, criogenată.
cineva rătăcit ca tine prin cotloanele vieţii
te aşteaptă undeva într-o cămăruţă
ascunsă în ochii oraşului,
pe spinările nopţii,
înfăşurat ca tine într-un cearşaf
cu genunchii la gură,
rugându-se de ploaie să picure cu iubire...
orice-ar fi aceasta.