lumină putinistă
îi spun așa pentru că nici măcar lumina nu se ține de cuvînt
nu face întotdeauna ce promite
în capul multora e în continuare întuneric

întunericul nu e așa mincinos și mulgem becuri sau lumînări
cînd se întinde peste fire ca un lințoliu rău prevestitor
întunericul îmbracă, lumina dezbracă

dar ce folos, lumina orbește la fel ca întunericul

m-am gîndit să îți spun asta
în timp ce dansezi ca o rază de soare într-o cană de cafea
capul îmi bubuie asemenea muzicii dintr-un club de noapte
în care te caut și nu te găsesc
nici viața nu face exact ce promite
pentru că dacă te iei după viață ajungi sigur la moarte

mai cer un pahar, mai fumez o țigară
un scurt bypass cu viața
niñera degenerada, nu știu de ce îmi vine asta în cap

în timp ce stau pe o bordură și îmi privesc umbra
cum îmi imită mișcarea
și nu poate să-mi copieze și durerea
stau pe o bordură, fumez și fumul mă înconjoară
pătat de întuneric

de parcă lumina mea interioară lasă și ea umbre
pe care mi le filtrează plămînul
și acum sunt înconjurat de întunericul interior
iar cuvintele nu fac nici ele exact ce promit

cuvintele sunt ambalaje
sunt la fel ca pungile frumos colorate, ca fișicul strălucitor
în care sunt învelite bomboanele care îți murdăresc dinții
și după ce ți-a crescut glicemia
le arunci fără nici un regret

merg printre oameni ca un evadat
de care se mai agață cîte-o privire piezișă
merg printre oameni ca printr-un labirint de regrete
ca printr-n carnaval cu măști
lumina nu face tot ce promite
întunericul nu face tot ce promite
cuvintele
speranțele
viața
dumnezeu
diavolul
universul
moartea
nimineni și nimic nu se ține de cuvînt

niñera degenerada, exact asta îmi vine în cap
iar și iar
nici învățarea nici iubirea nu se țin de cuvînt
energiile cosmice trec prin mine
ca întunericul prin icoane de lemn sau de sticlă
întunericul trece prin orice chiar și prin piatră
dar tot nu se ține de cuvînt

ca o Niñera Degenerada
care te hrănește cu ură
cu singurătate

am învățat să merg cu spatele ca să văd ce las în urmă
nici viitorul nu este corect
și dacă înnebunesc
mi se fac ochii de un alb atît de lucid
că văd întuneric în abisul oricărui om
în miezul unei stele

cum citeam cîndva
merg pe marginea prăpastiei cu ochii închiși și aș putea cădea
iar dacă voi cădea înseamnă
că nu e acesta drumul fericirii.