Scrisoare de împăcare pentru cei de acasă


Domnilor,
sunteți supărați pe mine pentru că public ușor, câte o carte pe an, aceasta e frivolitatea mea, până voi publica și câte două-trei. romane, piese de teatru, eseuri... mă analizați prin baruri
și vă rezultă mereu că nu e chiar așa cum pare,
că nu sunt chiar atât de cult și nici inteligent pe cât se spune.
cu fiecare sentință, mai puteți și voi să luați câte o gură de aer,
fie el și fabricat din propriile voastre spaime.
sunteți jigniți pe față că nu mă îmbăt laolaltă cu voi,
că astfel am să rămân treaz împotriva voastră
sau a vieții voastre literare. frustrați de a ști
că nu am ce să învăț de la voi, nu-mi mai suportați singurătatea.
cât despre cârciumi, eu nu contest rolul lor, verificat și notoriu,
în formarea și în șlefuirea talentelor…
dar fiecare cu abilitățile lui. talentele au fost împărțite,
în mod egal, tuturor.
problema constă în puterea fiecăruia de a și le descoperi.
sunt convins că, fără talent, nu poți trăi barul
ca pe o introspecție a lumii.
pe de altă parte, o altă grijă care vă omoară
sunt cele două atitudini ale mele, imputabile, suspecte:
de a nu mă rușina de mine înaintea voastră și de a nu semnaliza, prin modestie, prezența lângă voi.
însă, în aria orașului Târgu–Jiu, îmi este imposibil să fiu modest, nu pot să fac exerciții de modestie. aici, oricum,
mi se recunosc mult mai puține merite
decât cele pe care le am în realitate. astfel,
modestia mea ar fi o încălcare flagrantă a bunului simț, indispensabil, în natura lui, oricărei socializări.



prima mea datorie față de realitatea târgujiană este să compensez, cu mine, inconsistența ei.
conținul acestui text este o speculație, dar nu are în sine
nici o construcție peiorativă, ca termen filosofic,
ci se situează în sinonimie cu acea teorya din limba greacă.
scrisoarea de față e scurtă pentru că, din aceleași motive,
cele cu scrierea cărților,
nu am timp să o rezolv mai amplu,
cu vorbe precise, să vă amintesc intervențiile fiecăruia dintre voi
în parte, cele cu care v-ați căciulit pe la mai marii locului,
ca nu cumva să vin în Târgu-Jiu,
că pot consuma grabnic tot stratul de poezie,
care vă apasă dinspre cerul acelui oraș, că vă aduc, prin prezența mea acolo, în pragul falimentului existențial.
deocamdată, nu am timp de asta
și nici să vă expediez înscrisul separat.
importanța pe care vi-o arăt rezultă din opțiunea mea de a lăsa această scrisoare mai pe la mijlocul unui nou volum,
gest împăciuitor, nu puteți să nu fiți de acord cu mine.
și, încă un lucru, să nu scape atenției,
capacității și eficienței voastre războinice:
în Târgu-Jiu, mai am și prieteni. luptați cu ei, pentru a rămâne majoritari, cu tot confortul care se lungește de aici!
să ne vedem cu bine, la un pahar de vorbă!
cât despre mine, aflați că sunt sănătos. și asta, cu sinceritate,
vă doresc și vouă,
pentru că nici alcoolul și nici poezia nu mai sunt cum erau odată.


și, în ruptul capului, să nu luați asta ca pe un posibil vers!...