te-am culcușit în sufletul meu umbră –
bărbat să fii să nu-nțelegi nimic!
mă sting în trup de opaiț pe care încă
n-a mai venit vreun călător s-aprindă

gheară de nea aerul – mă destramă!
mă scurmă:
vis cu vis
frunză cu pasăre
înger cu scamă
iubito! mai zâmbește-mi dintre sâni
precum un ied din iarba unei zile moi
de prima-vară
cât să îmi crească pe despărțire pinteni
să punem foc în noaptea de armindeni
șușoaielor de paie și de cârpă

pe geam – uș! firrre-ai! uș! scârbă! –
s-a așezat o ciuvică neagră-ficat
văzută dintr-o parte
sau râde
sau are gura strâmbă
limba din sunet pare să îi lunece
se face? frig
sau drumurile au pornit să întunece

ochii ei goi melci în atonie
îmi strigă numele cu voluptate cu bucurie
holbându-și sufletul