O ce nebunie
Și ce rea mânie,
Un Irod viclean,
Craiul cel tiran,
Oastea și-o trimite
Pruncii de-ai ucide.
De doi ani în jos
Crezând că-i Hristos.
Intră in odaie
Toți pruncii să-i taie
În leagăn găsiți
Din brațe răpiți
Mamele se uită
Pruncii cum îi ciuntă
Și văd până mor
Copilașii lor.
Mamelor nu plângeți,
Pieptul nu vi-l frângeți,
Că pruncii n-au murit
Ci s-au preamărit.