dementul ăla căruia îi plăcea să vadă
copii murind cu un clopoțel
de fontă atârnând la gât. lătrai,
lătram și el lătra până
când ne scuipa luna peste față.
mă ștergeai de spume și jap! două palme
să văd clar, distinct horoscopul
de dimineață într-o
cană din care-mi mănânc zațul stelelor.
îmi înfig creionul în șapcă
și râd ca vita ce sunt. moldoveanul
ăsta mă sâcâie cu întrebări
seci, dar nu-i nimic, șlefuiesc ( nu lentile)
marmuri vechi la sediul unei
foste bănci. Asta da,
asta da înțelepciune de mâl prin care
înot ca o lipitoare
ispititoare
la soare.
și gândul se-nvârte prin mine tocindu-mă,
simt cum pe sub noi trece metroul
și mi-ar fi plăcut să-l văd pe cretin, copil fiind,
cum moare, pupincuristul dracului, jigodie stalinistă...
vrei ness?