(14)
Noua etapă-a luptelor de clasă
Va-nflăcăra succes după succes
În Revoluție, dar mai ales
În patul tău cu faimă luminoasă.
Numai de-o sfântă ură să-avem parte,
Asalturi să ne zguduie din minți,
Și insurecții groaznic de fierbinți,
Și tăvăliri pe viață și pe moarte.
Sub steaguri mari, în vânt biruitoare,
Desfășurate larg, după nevoi,
Să-i răsplătim pe cei săraci și goi,
Setoși, flămânzi în vremuri de-nfruntare,
C-un somn de pomină, și fără vise,
Ca două case cu obloane-nchise!

(15)
Amantul tău, un boss miliardar,
Te-asediază cu-ochii revanșarzi,
În vila doldora de badyguarzi
Măreți și detectivi particulari.
Eu, într-un automobil blindat,
La bord cu legături prin satelit,
Cotesc pe-un drum de țară, părăsit,
Și ne-afundăm ceva de speriat.
În umbra de salcâmi și păducel.
Puri, față-n față, și destrăbălați,
Zvârlim la naiba blugii renegați
Și ne iubim pe flori de mușețel,
Ba încă-o dată, mult mai furibunzi,
Când țârâie mobilul și răspunzi.

(16)
Un măr pervers, din paradis furat
Și rupt pe-ascuns în două jumătăți,
După mai multe semne,-a eșuat
În sutienul tău cu bunătăți.
Imaginez un fel de aluat
Cu un cuprins extrem de imprecis,
Trecând printr-o mașină de tocat
Oricâte imnuri și-epopei s-au scris:
Într-o asemeni cremă unicat
I-aș lustrui lucios pe amândoi,
Să-ți fie sânii buni de admirat,
Ca orice răsărit și-amurg de soi,
Ba chiar, dacă-s furați din paradis,
Să-i savurez, fără vreun compromis.

(17)
Întâia oară te-am văzut, pardon,
Cu frânele scrâșnind între picioare:
Eram pe-autostradă pieton,
Când limuzina, fără-exagerare,
Gonea nebun, cu fugă de-avion,
Și-ai hotărât, mă rog, dintr-o sfială,
Să-oprești lângă-amărâtul Cupidon
Abia târșindu-și pașii de-oboseală.
După un ceas, la hanul cu balcon
Și jar nestins în votcă năzdrăvană,
Imi onoram freneticul blazon
De hoțoman iubind o hoțomană,
Zile și nopți dorindu-te-etalon
Într-un asediu amplu și sincron.

(18)
Când unghiile, dintr-o bănuială,
Þi le acuz de crime îndestule,
Paharul tău cu apă minerală
Promulgă, una după alta, Bule.
Când infinitul mare al livezii
Produce-un măr cu maxime delicii,
L-arunci mușcat în farfuria-amiezii,
Cu urme criminale de suplicii.
Când liberi, mai ales, de obiecții,
Sărim de la o simplă și impură
Discordie-academică la lecții
În patul tău sublim de la natură,
Freamătă-adânci cearșafuri cu fervoare,
Ca niște steaguri revoluționare.

(19)
Într-un castron feeric, de cristal,
Se taie-atent poeme de iubire,
”Don Juan“ de Byron feliat subțire
Se-amestecă felin, eventual
C-un ”Testament” de meșterul Villon,
Din sucuri proprii emanând esențe,
Treptat, se-adaogă reminescențe
Din scena Julietei în balcon
Încă puțin Khayyam oriental
La un pahar de votcă slavofilă,
Baudelaire, ediție bibliofilă,
Și Dante, pentru gust transcedental.
Se bea nocturn, în loc de vino-ncoace
Și mirodenii afrodiziace.