Sunt obișnuită să trăiesc prin mine:
să mor și să mă nasc din eu.
Oricat aș încerca să trăiesc prin alții
îmi plâng în cale propriile tristeți.

Adevarații poeți
locuiesc în sufletul meu,
al tău și poate al lui -
deși e puțin probabil...

Câteodată mai doare și lui -
el nu există dar am învățat ieri
că utopiile-s cea mai dureroasă specie :
ne hrănesc cu cioburi de oglinzi
ce răsfrâng Nadirul și Zenitul.

Am făcut imprudența de-a
confunda valurile
sau călăreții ce le ședeau pe coamă.

Nu erai tu , iubite!
Unda purta în șa
cuvântul ce nu face casă bună cu mine.
Să-l zic?