îmi aștept iubitul să se întoarcă dintr-o călătorie
ieri l-am vazut pe albia râului
încă își mai spăla inocența, încă își mai albea mâinile
nici nu m-a văzut, aproape că i-am atins cămașă
a crezut probail că era o adiere și a curățat mai departe
i-aș fi spus: la București frunzele cad în mine
dar nu m-ar fi auzit așa că am trecut tăcând
pădurea îl înghite de fiecare dată când își uită
gândurile pe mal, așa e de anemiat
a doua zi revine iar croncănind a toamnă
condamnat să ciugulească din toate gunoaiele
pe care apa le aduce sufocându-i pielea
până își umple golurile din trecut
se va trezi într-o zi spunând: bună dimineața?