Prin lume noi trecem atât de singuri,
Cu păsări pe umeri, cu păsări în noi,
Lumina se-așează, înflorind peste crânguri,
Și creștetul, ud e, de molatece ploi.

Vom umple iar scoica, sau vechea ulcică,
Cu luna ce trece foșnitoare prin vis,
Se scutură frunza și soarele pică,
Ca o pată de cerneală,
Peste tot ce am scris...

Speranțe tăcute, spre cer, urcă-n zbor,
Și simt cum se-nalță făptura de lut,
Atunci când pe gură, se lasă ușor,
Al patimii tale, de flăcări, sărut.