agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2008-02-03 | | Înscris în bibliotecă de Madalina Ionescu
În aer e lene… Amiază de vară.
pâclă greoaie de plină Sahară. Ca tigru-ntre două tigrese rivale, Ce scuipă de turbă și sânge și bale, Ahmet stă-ntre două geloase neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste! Biulbiul este blondă, Fatme este brună; O patimă oarbă și alta nebună. Ahmet simte bine că fierbe în ele O ură cumplită, o ură de-acele Ce lasă din treacăt în neagra lor cale Ruine și sânge și moarte și jale. Sunt două extreme, sunt două-antiteze… Pornirea vrăjmașe, el vrea s-o calmeze: “Pe-Allah strălucitul! pe sântul profet! Pe stele și lună! (răcnește Ahmet Ș-apucă hangerul) Fatme! un ciubuc! Mergi!” “Nu vreau!!” «Zic: du-te!!» “Stăpâne… mă duc!” …Fatme se supune și pleacă fierbând, Cu zâmbet pe buze, cu blestem în gând… Fatme e departe… Emirul Ahmet Cu blonda Biulbiula vorbește-n secret! * În aer e lene… Amiază de vară… E pâclă greoaie de plină Sahară. Biulbiul doarme-acuma deplin liniștită. Fatme se întoarce… Figura-i, pălită De focul ce-o arde, cu jale zâmbește. Ahmet ia ciubucul și țintă-o privește. “… Nebuno - el zice - te-apropie bine: Cât n-ai fost aicea vorbii tot de tine…” “Știu… Doarme acuma potrivnica mea: Stăpâne, vorbește-mi și mie de ea!” Biulbiul doarme dusă… Emirul Ahmet Cu bruna Fatmea vorbește-n secret… Și bruna, la rându-i, de vorbă sătulă, Adoarme alături cu blonda Biulbiulă. Emirul de vorbă și dânsu-i sătul – De-o parte-i Fatmea, de alta-i Biulbiul. Ca tigru-ntre două tigrese rivale Ce dorm obosite, zdrobite de șale, Adoarme-ntre două domoale neveste: Fatme - o minune, Biulbiul - o poveste… … Și-n aer e lene… Amiază de vară… E pâclă greoaie de plină Sahară!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate