liniștea se cațără pe mine
și mușcă din ani
urmele tatuate de păsări
pe resturi de clopot
mă întorc la credință
jumătate de gând
se împlinește sub
șoaptele crucii crescute
din altar
ca niște umbre
mereu lângă trup
la margine de cer
în unduirea sufletului
umblă cuvintele
prin gura clopotului
aceleași duminici pornite
împotriva răului

lângă poarta lui Dumnezeu
se rostuiește ruga
celui slab

și cerul se întunecă mai devreme
pregătind o trecere...