m-am obișnuit să cobor la penultima stație
când scările sunt prea aglomerate
//claustrofobia mi-e teama de spații deschise prea largi prea viduite de suflete
teama de copaci în noiembrie//

știu. e un loc liber în față
nu-l voi ocupa
sub copertine de plexiglas scaune pline. se face cu rândul. unii se ridică alții se așază.
ne îngheață degetele. în spatele ochilor e însă cald. ne acoperim cu rogojini din cuvinte

voi aștepta aici. niciun pas în dreapta. o privire în sus. o zbatere de pleoape în somn.
același autobuz. șoferul face curse printre obstacole. spre stânga o talpă apasă accelerația.
ți se subțiază sângele când locuiește cineva în el