Florile de piatră apar în brațele mele,
Solide și sfărâmate doar de vânturi eterne
Și de gânduri ucigașe.

Florile se destramă neașteptat, odată cu vinul
Și capătă forme uriașe, de sălbăticiuni,
Gata să se repeadă chiar și asupra nemuritorilor.

O umbră neagră ne cuprinde, ca o floare de piatră
Și ne șoptește vorbe grele la ureche,
Iar noi sărim speriați și amețiți de aburii roșii.

Viața trece precum umbra neagră,
Se risipește ca o floare de piatră sfărâmată,
Iar visele se lasă măcinate de vânturi eterne
Și de gânduri ucigașe.

Afară începe să plouă
Iarăși.