bunică-mea învîrte fusul cu repeziciune. la picioare puțin mai încolo pămîntul făcut ghem. pămîntul se deșiră ușor o pisică îl ține între labe. bunică-mea nu are ochi nici inimă nici oase. ca să n-o doară nimic. și alți copii rîvnesc la ea dar n-o împart cu nimeni. o mănînc pe ascuns.

*

lumînările pîlpîiau. o tăcere ca-ntr-o sală de nașteri părăsită. adică poți să-ți imaginezi vocile așa cum îți poți imagina nașterile. stătea trupeșă cu rozariul înfășurat pe mîini. rozariul pe care îl furasem din catedrala sfîntul ștefan din viena. cînd s-a pornit cortegiul viscolul m-a izbit în piept și pieptul s-a deschis ca o poartă trîntită de vînt. a intrat și-a început să scormonească prin mine ca un medic în căutarea unui organ bolnav.

mergeam în fața cortegiului fața îmi era uscată. crucea mi se lipise de mîini ca niște cătușe de mîinile unui condamnat pe viață. cel puțin eram în viață.

*

bunica mea are o sobă uriașă pe care coace bostani. cînd se întorc de la strînsul oamenilor umbrele sînt hămesite își reazimă picioarele de sobă și așteaptă să pună masa. bunică-mea pune masa în mijlocul casei umbrele se aliniază care pe pat care pe scaune. patul e foarte înalt și moale dacă te lași în el ajungi pe partea cealaltă a lumii. din cînd în cînd soba deschide gura și bunică-mea îi aruncă ciocălăi. soba mestecă ușor focul e sătul.

*

nimeni nu scotea o vorbă. vocea preotului se pierdea și ea înghițită de viscol. nu puteam să-mi desprind mîinile de pe cruce de parcă dumnezeu se agăța de mine și-mi spunea să nu-l părăsesc. dar eu cînd l-am rugat să murim împreună toți oamenii să nu plîngă nimeni m-a ascultat? i-am zis atunci că asta e ultima picătură și dacă mai face scene o să plec fără nici un regret. am început să rîd și lumea se uita la mine consternată.

în biserică puțin mai cald. aveam impresia că sînt într-o cavernă și că oamenii desenează animalele pe care le vor vîna. vocea preotului se izbea de pereți mi-am adus aminte cum se izbeau vrăbiile de geamul balconului vara cum se izbea taică-miu cu capul de pereți cînd era în sevraj.

*

cînd iese în curte bunică-mea e înconjurată de toate rădăcinile. are în mînă un lighean din care împarte boabe de rouă. rădăcinile o urmează ca niște pui de rață. casa ei e adîncă și a fost săpată pe timpul războiului de un obuz.

*

o singură dată am fost la ea. nu putea să respire fără masca de oxigen. mi-a scris strâmb pe o bucată de hîrtie igienică aveți grijă de mama. apoi pieptul ei s-a lăsat ca și cum ai așeza un cearșaf pe pat. văzusem o mulțime de morți dar niciodată cum se moare.

bărbații se chinuiau să spargă pămîntul înghețat de parcă am fi locuit pe o planetă de titaniu.

*

a venit iarna zice bunică-mea. de fapt n-a venit pentru că înăuntru nu există timp. dar într-un fel trebuie să țină socoteala viilor.