Dorul zăpezii mă cheamă
sub lacrima gerului trecător.
Orele trec, nimic nu se reclamă.
O noapte pe an mă simt călător.

Doresc să aleg din cer o culoare,
printre artificii nu vreau să mă înec,
sub mângâierea razelor de soare
ador sărutul vieții și nu pot să plec.

Doresc să aleg din valul universului
ecoul ce scaldă zilele-n speranțe
cu albastrul infinit al cerului
ce naște răsăritul sfânt fără nuanțe.

Tăcerea timpului mereu mă înfioară,
n-am timp să caut cărările pierdute,
știu că doar anii nu se nasc să moară,
iar pașii aștern sub pleoape zile tăcute.

Doresc să aduc din sărutul ascuns în stele
arșița ce inundă o caldă îmbrățișare,
să ascult de clepsidra zilelor mele
și doresc să sădesc pe iubire o floare.