În ziua a opta, Mnezeu cel sfânt,
Cel ce a creat acest pământ,
Cu cer, stele, lună, soare
Și cu multe animale;
Ca să-și încunune opera măreață,
A chemat în lumina, ceață,
Toate viețuitoarele în grădină
De la inchitiozaur la jivină.
Așa se adunară: fluturi și măgari,
Furnici și jaguari, lăcuste și armăsari,
Râși, miei, porumbei, mamuți
Maimuțe, cimpanzei și omul printre ei…
Mnezeu arătându-li-se lor de sus
A pogorât și umanului I-a spus:
Tu omule, micuța mea insectă,
Ești creația mea, cea mai perfectă.
De aceea tu ești făcut anume,
Să stăpânești întreaga lume!!!
Câmp și vale, mare și ocean
Nimic nu-ți va fi în van,
Cu întregul nimb de flori și minuni,
TOATE SUNT ALE TALE !!!
Vei spinteca văz-duhul și genuni
Te vei bucura, copilul Meu de toate:
Fecioare cu ochii plini de primăveri
Þi-or picura din amfore plăceri,
Vin și fructe ninse în nopți de stele
Și paji cu aripi de vis și peruzele
Biruitor a tot ce te înconjoară
Vei cuceri a lumilor comoară.
Tronând ca un zeu printre zei
Douăzeci și șapte vor fi "anii" tăi…
Vai !!! Ce durere, spuse omul.
Pentru atâtea bunuri câte-mi dai,
Comori de vis, de basm, de festin,
Eu cred prea mărite că-i puțin !!!
Mă faci stăpân peste o lume,
Iar când să-i sorb parfumul, mă jertfești !!
Atâtea bucurii și-atât senin,
E prea puțin, stăpânul meu Divin.
Atunci, așteaptă, zise Înaltul.
Îți mai dau ce voi lua de la altul…
Rotindu-și blând privirea,
Mnezeu se îndreptă spre BOU;
Acestuia-i zise: tu fiindcă ești bou,
Þi-am hărăzit cele mai grele munci
Să tragi la jug o viață de durere,
Să suferi umilința în tăcere;
Să ai limba lungă, dar să nu poți vorbi,
Să ai un creier mare, dar să nu poți gândi.
Să nu te-mbie nici soarele, nici luna,
Să ai ochii plini de lacrimi totdeauna
Și când să te odihnească dimineața
Să ragi, să rumegi iarba ne-ncetat
Și ca să-ți fie și mai grea viața
Tu, boule să fii și încornorat!
În suferință crâncenă și mută,
Ca orice bou, trăi-vei zile o sută.
E prea mult, Doamne, pentru atâta jale
Prea mare-i harul bunătăți tale!!!
Răspunse bietul bou, plin de suspine.
Pe veci te voi slăvi, Divine,
Te rog mult, mai ia din ele.
Prea bine, zice Mnezeu
Dă-i omului cam treizeci și trei.
Un lătrat venea din bălării,
Iar Domul la câine se plecă și-i vorbi:
Tu, câine, iată cât și cum o să trăiești:
O să dai din coadă și o să te lingușești,
Credincios stăpânului tău
Pe patru labe vei fi mereu,
Vei mârâi, vei mușca pentru un ciolan,
Egoist, bănuitor, viclean,
La lună o să latri, aiurit
Și o să lingi cureaua care te-a lovit,
Þinut de uni-n puf, de alți-n lanț,
Să fii polițist ori comediant,
Să urli, să-ți furi codul de pâine
Și să mori singur, singur ca un câine
Și astfel printre javre și dușmani
Să-ți duci viața cincizeci de "ani"!!!
Ahuu!! Răspunde câinele: ia din ei…
Bine îți iau din ei, treci
Și dă-i omului vreo douăzeci.
Veni la rând maimuța din poveste.
Văzând-o cât de șugubeață este,
Eternul principiu al humei
Î-a zis: tu ai să fii de râsul lumii,
În petice și cu vopsea pe față
Vei dănțui ca o paiață,
Vei face tumbe-n cerc și trambuline
Să-și bată joc copiii toți de tine.
Să te cațeri, să faci saltul
Și să te arunci dintr-un copac în altul.
La chip puțin cu omul să te asemeni,
Să faci mișcări, să te strâmbi,
Să joci, să cazi în cap și-n picioare
Și dosul să-l areți la fiecare.
Te vei hrăni cu ierburi și castani
Astfel vei trăi șaptezeci de "ani".
Vai, zice maimuțica, atât sunt de mică
Și așa de mult nu vreau să trăiesc…
De ți se pare a fi prea mult pentru tine
Din ani tăi mai dă și umanului vreo patruzeci.
Așa că, umanul-om în a sa viață,
Trăiește cei douăzeci și șapte de zile ale lui.
Cei mai frumoși, cu visul și avântul
Cu care la Împuternicit prea Sfântul.
Iubește, înalță imnuri către soare,
Femei și vin, flori și sărbătoare;
Se îmbată de succes și de noroc,
Se avântă în vraja culmilor de foc,
Trăindu-și după cum ia fost scris:
Douăzeci și șapte zile de cântece, de basm…
Pe urmă, vin zilele de la bou
Lucrul nu e nou:
Se însoară, un indiciu capital
Că a și intrat în regnul animal,
Face copiii și în pragul dimineți
Trage amar în jugul greu al vieți,
Se întărâtă, lumea să o răstoarne,
Și ca tot boul poartă adesea coarne.
După șaizeci de zile trăiește de azi pe mâine
Devine rău și latră ca un câine:
Viclean, egoist și infidel
I se tot pare că e ceva de el,
Te lingușește, se gudură întruna,
Te mârâie apoi îți pupă mâna
Și bănuie din toate câte îi spui
Că vrei să te înfrupți din ce-i al lui,
Se simte în degringoladă,
Ca orice câine și el dă din coadă.
Apoi începe bietul găgăuță
Să-și trăiască zilele de maimuță.
Pe la optzeci de zile ar vrea să zburde
Dar se împleticește,
Se-ncovoaie jalnic ca o drâmbă,
Face figuri frivole și se strâmbă,
Din șolduri îi atârnă cărnuri vechi,
Îi crește păr în nas, în urechi,
Devine surd și chel,
Iar cei mici își bat joc de el;
Copiii chicotesc cu el în cor,
Mulți șoptesc că a dat în mintea lor.
Apoi într-o zi cu membrele inerte,
Închide ochii, Mnezeu să-l ierte!!!
AȘA CÃ DACÃ JUDECI OLECUÞÃ
TE NAȘTI UN ÎNGER ȘI MORI MAIMUÞÃ….

Brașov,1983, Oradea, 2003,Emil,Judea