deasupra
valurilor de oameni
picioarele tale mici în
pantofi mici
fericire solitară
îți spun noapte bună
plopii dorm
abia ieșiți din mâini
crescându-și în mine cleiul proaspăt
îmi legăn pe jumătate
neînțelese ceasuri rele
respirând cercuri violete
prin margini subțiri
și galbene
scormonește molatec
duhul nopții se lasă cu toată greutatea
lac negru liniștit pe umărul meu
când inimile aparțin și se dăruie
acelui chip de copil
aș vrea să știu iarăși totul
dintr-o dată
***
n-am putut să te țin
niciodată minte în timpul verii
un corb ce sălășluiește peste drum
îți rodea lănțișorul de alamă
de la picior și rămâneam
mereu doar strigăt
în urma păsării
***
acum ești liberă și
am putea face o plută
din trei
în spațiu boltit
sunet străin mă-ndeamnă
de cealaltă parte a râului unde
cresc pietre mărunte și verzi
ieșite din albie
după fiecare ninsoare se nasc mulți pui
m-ai putea închide într-o respirație
lângă patul mic și înalt
bănuită mâna unui vrăjitor
***
ucenic
împungând aerul
până dă pe dinafară
cu frunze ascuțite
de floarea vieții
scobind în apa de ploaie corabie
pentru tine fiecare piatră și pasăre
ghem tainic de
petale ascund la sân
auzi cum apa clipocește
în trunchiul gros de soc
***