Tu care ești perdută în neagra vecnicie,
Stea dulce și iubită a sufletului meu!
Si care-odinioară luceai atît de vie
Pe cînd eram în lume tu singură și eu!

O! blândă, mult duioasă și tainică lumină!
In veci printre steluțe te cată al meu dor,
S-adeseori la tine, cînd noaptea e senină,
Pe plaiul nemurirei se-nalță c-un lung zbor.

Trecuta-au anii de lacrimi, și mulți vor trece încă
Din ora de urgie în care te-am perdut!
Si doru-mi nu s-alină, și jalea mea adâncă
Ca trista vecnicie e fără de trecut!

Plăceri ale iubitei, plăceri încântătoare!
Simțiri! mărerțe visuri de falnic viitor!
V-ați stins intr-o clipeală ca stele trecătoare
Ce las-un întuneric adânc în urma lor.

V-ați stins! și atunce în cruda-mi rătăcire
N-am altă mângăiere mai vie pe pământ
Decât să-nalț la tine duioasa mea gândire,
Steluță zîmbitoare dincolo de mormânt!

Căci mult, ah! Mult în viață eu te-am iubit pe tine,
O, dulce dismerdare a sufletului meu!
Si multă fericire ai revărsat în mine
Pe când eram în lume tu singură și eu!

Frumoasă îngerelă cu albe aripioare!
Precum un vis de aur în viață-mi ai lucit,
Si-n ceruri cu grăbire, ca un parfum de floare,
Te-ai dus, lăsîndu-mi numai un suvenir iubit.

Un suvenir,comoară de visuri fericite
De scumpe, și ferbinte, și dulce sărutări,
De zile luminoase și îndumnezeite,
De nopți venețiane și pline de-ncântări.

Un suvenir poetic, comoara vieții mele,
Ce mângăie și-nvie duioasă inima maea
Si care se unește cu harpele din stele
Cind mă închin la tine, o! dragă, lină stea!

Tu dar ce prin iubire, la a iubitei soiare,
Ai deșteptat în mine poetice simțiri,
Primește-n altă lume aceste lăcrimioare
Ca un răsunet dulce de-a noastre dulci iubiri!