Ca Oarba de Mureș
sunt eu de albastrul
pe care l-ai strâns
în lacrima ta
și-i liniștea surdă
de aproape sihastru
în timpul haiduc
la margini de stea...


Si-i sete de taină
la marea furtunii
pe unde cândva
doar lumină împărțeam
și aleragă desculți
prin ulcele
străbunii
și-s oarbă de tine
în lumea cea rea...

Și foame de viață
și-s pruncii străini
abia de mai spun
un cuvânt de pe acasă
și-i noapte de ducă
de stihii printre câini
și eu fără vlagă
îmi țin sufletu'
în pumni...

Și-s oarbă de tine
ca Oarba de Mureș
mi-e negura grasă
în spațiul adânc
pe umeri pe frunte
tot cerul m-apasă
și-n ploile toamnei
cu ochii tăi
plâng...