În echilibru, pe curbura foii,
Mi-adăpostesc, orgolios, natura
Primăvăratică și ninsă, ura
Și furia, de tulburarea ploii;

Iar, mai apoi, căzând în somn de-a dura,
Pe patul strâmt, mă-ncăierez cu noii
Agamemnoni lichizi la poarta Troi'i,
Cărând pe piept coperta și armura.

Când ceața dimineții își asterne,
Peste ruine și cadavre, zgura,
Îmi curăț spada-n undele eterne

De sânge putred îndreptând alura
Încovoiată, în sudori, sub perne
Și, furibund, atac din nou lectura.