Bradul și cornul

Pe un vârf de deal o dată,
Creștea falnic și frumos,
Se fălea cu înălțime
Un brad și înalt și gros
Avea cetina frumoasă
Si parfumul de rășină
Se mândrea la fiecare
Ce dădea spre el să vină

Intr-o zi de toamnă bradul,
Privind spre un corn încărcat
Il văzu cum se apleacă,
Si-n dispreț i-a cuvântat:
“Cornule , ai două zile
Si te apleci ca un bătrân
Eu mult mai bărtân ca tine
Drept și tot înalt rămân”

A fost să treacă o dată omul
Pe poteca de pe deal
Si zărind cornul în roșu
Se oprii mergând spre-un mal
Pân’ la corn se duse omul
Si gustându-i coarna bună
Inceput-a să mai culeagă
Si pentru compot să pună

Lăsă traista pe tulpină
Si pornii spre vârf mai sus
Nu ajunsă prea departe
s-auzii ;” ca mine nu-s”
Privii bradul acel mare
“adevarat ești frumos”
Si plecă unde-avea traeabă
Cântând tare bucuros

Rătăcit-a omul nostru
Pe poteci și prin păduri
Când deodată tunet mare
Spuse a dealurilor guri
Si deodată o ploaie mare
Se pornii grăbită tare
Lumina,trăsnea într-una
Aproape-n orice cărare

Sub o piatră de pădure,
Stâncă cum îi spunem noi
Se-așeză să nu îl ude
Până vine înapoi
S-a privit peste pădure
Până a treznit mai tare
Atunci se scăpă să facă
Omul noastru o închinare

S-a trecut potop îndată
Soarele iar sa ivit
Omul nostru prin padure
Puțin în jos a venit
Când să treacă de pe cale
Înspre bradul minunat
Din departe avu mirare
“Vai, măi chiar în el a dat!”

Si ajunse la tulpină
Si mult tot a studiat
Cum în mii de firicele
Trăznetul la despicat
Si pornit-a omul iară
Către traista din tulpină
Cornul el plîngea sărmanul
Zicînd;” se ținea lumină”



De te ții ca bradul mare
Eu încerc să te previn
Vezi că s-ar putea sărmane
Să ai tot la fel destin
Scrie unul slovă mare;
“Culmile ‘nalte-s lovite”
Si-n mândrie aste vorbe
Parcă ar fi c-am potrivite