Pe marginea falezei
valul vioriu ajunge obosit și târziu
udându-ne evantaiele sub care râdem în rafale scurte și dese
precum vântul ce aduce înspre noi marea
străpunsă în nuanțe
de bastonul violet al domnului
ce ridică elegant înspre noi melonul
păsările ne strigă pe nume despicând cerul
și se opresc pe capitoliul catargelor acelui vas
ce se pierde undeva în neunde
dincolo de așteptările noastre
și dincoace de culoarea viorie a râsului nostru

în oglindă se mai văd pescărușii
peste pagina acestei zile pierdute în nisipuri
nu este un joc